Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut în fața Tribunalului București o soluție de referință care confirmă validitatea ş

Press releases

Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut în fața Tribunalului București o soluție de referință care confirmă validitatea şi încetează suspendarea Planului Urbanistic Zonal Coordonator al Sectorului 2 al Capitalei

1 martie 2023

O echipă multidisciplinară de avocați specializați în litigii administrative şi respectiv în dreptul urbanismului din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal a reprezentat Promenada Mall București SRL, din cadrul grupului NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator și operator de centre comerciale, după valoarea portofoliului, din Europa Centrală şi de Est, în cadrul litigiului în care Tribunalul Bucureşti a respins cererea de anulare a Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 339/2020 prin care a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal Sector 2 (PUZ Coordonator Sector 2).

Hotărârea Tribunalului poate fi atacată cu recurs în fața Curții de Apel București, dar aceasta pune capăt, chiar de la data pronunțării ei, măsurii suspendării PUZ Coordonator Sector 2 care fusese dispusă de instanțele de judecată în cursul anului 2022.

Această soluție reprezintă un moment de inflexiune în evoluția litigiilor în domeniul urbanismului, care au generat incertitudine și au afectat investiții foarte importante în imobiliarul și infrastructura capitalei. Echipa de avocați care a contribuit la obținerea soluției i-a inclus pe Ana Galgoțiu-Săraru, Senior Managing Associate, Lucian Savin, Senior Associate, şi Alexandra Tuţă, Associate, din cadrul practicii de litigii administrative coordonate de Mihnea Galgoţiu-Săraru, Partener, respectiv Diana Stan, Managing Associate, şi Andreea Caragea, Associate, din cadrul practicii de drept imobiliar, coordonate de Irina Dimitriu, Partener.

„Soluţia reconfirmă că, atunci când decid să îşi exercite drepturile în justiţie, investitorii pot obţine protecţia instanţelor de judecată din România, inclusiv în materia specializată a urbanismului. De asemenea, suntem bucuroşi că am putut contribui la înlăturarea incertitudinii cu privire la posibilitatea autorităţilor din cadrul Sectorului 2 de a emite în prezent documentaţii de urbanism şi autorizaţii de construire în baza PUZ Coordonator existent”, a declarat Ana Galgoţiu-Săraru, Senior Managing Associate la Reff & Asociații | Deloitte Legal, coordonatoarea echipei de proiect care a asigurat reprezentarea clientului în faţa instanţelor de judecată.

„Ne bucurăm că această soluție creează premisele deblocării dezvoltărilor imobiliare cel puțin pentru Sectorul 2 şi sperăm că acesta este doar primul pas în restabilirea securității juridice de care este nevoie pentru continuarea dezvoltărilor imobiliare sustenabile la nivelul întregii Capitale. Apreciem ca acesta este doar un prim pas în clarificarea diverselor problematici în materia urbanismului, la care se vor adăuga complexitățile inerente generate de adoptarea în viitor a Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, pe care echipa noastră de experți este pregătită să le soluționeze în modul cel mai eficient și judicios pentru clienții noștri”, a adăugat Diana Stan, Managing Associate la Reff & Asociații | Deloitte Legal, expertul coordonator în materia dreptului urbanismului din cadrul societății de avocați.

Practicile de litigii din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal includ peste 20 de avocați şi colaborează strâns cu profesioniști din toate ariile de practică din cadrul reţelei Deloitte, inclusiv consultanţi fiscali şi financiari sau experți în gestionarea riscului și în transformare digitală, prin aportul cărora abordează distinctiv întregul spectru de litigii relevant pentru mediul de afaceri, inclusiv cauze fiscale, dispute comerciale şi administrative sau arbitraje.

Practica de drept imobiliar din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal beneficiază, la rândul ei, de peste 15 ani, de o largă recunoaștere (inclusiv în clasamente internaționale precum Legal 500) drept una dintre cele mai importante echipe de avocați specializați în acest domeniu, care a asistat în multe dintre cele mai mari și complexe tranzacții și dezvoltări imobiliare din România, deseori considerate de presa de specialitate „tranzacția anului”.

Cu o echipă de 75 de avocați specializați în principalele discipline ale dreptului afacerilor, precum financiar-bancar, concurență, muncă, energie și mediu, insolvență, litigii, societar, fuziuni și achiziții, achiziții publice și imobiliar, precum și optimizare de procese juridice și adopția noilor tehnologii, Reff & Asociații | Deloitte Legal este una dintre cele mai importante societăți de avocați din România și membră a rețelei globale Deloitte Legal, care reunește peste 2.500 de avocați în 80 de țări.