Economia circulară prinde contur în România. Care este impactul asupra comercianților?

Article

Economia circulară prinde contur în România. Care este impactul asupra comercianților?

6 aprilie 2023

de Raluca Bâldea, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România, și Georgiana Singurel, Partener, Reff & Asociații | Deloitte Legal

ANUARUL TOP 1.000 CELE MAI MARI COMPANII 2023 | Capitol: Top 20 comerț

Sectorul comercial este tot mai expus, la nivel global, în legătură cu necesitatea atingerii standardelor de sustenabilitate, pe de o parte prin prisma presiunilor resimțite din partea clienților, care sunt din ce în ce mai implicați în aspecte care țin de protecția mediului și de dezvoltarea comunității de care aparțin, și, pe de altă parte, pe fondul cerințelor impuse de reglementările în vigoare. Și în România, companiile din retail sunt vizate de astfel de reglementări, în special cele din comerțul alimentar, dar urmează și alte sectoare, odată cu implementarea strategiei privind economia circulară.

Protecția mediului reprezintă una din principalele preocupări ale autorităților din întreaga lume, inclusiv la nivel european, iar tranziția către o economie circulară joacă un rol esențial în această direcție, prin efectul pe care îl poate avea în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și în protejarea resurselor naturale ale planetei. Însă acest demers, menit să contribuie la îndeplinirea obiectivului Uniunii Europene (UE) de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050, necesită transformarea profundă a lanțurilor valorice din întreaga economie.

Rata de utilizare circulară a materialelor trebuie îmbunătățită

România, parte a acestor planuri prin prisma apartenenței la UE, trebuie să accelereze inițiativele în această direcție, dat fiind că rata de utilizare circulară a materialelor, indicator care măsoară contribuția materialelor reciclate la cantitatea totală utilizată în economie, s-a situat în 2021, potrivit Eurostat, la 1,4%, comparativ cu media UE de 11,7%.

În acest sens, autoritățile au adoptat, în 2022, Strategia Națională privind Economia Circulară, care urmează să fie completată de un plan de acțiune până în al treilea trimestru din 2023. Conform strategiei, industria bunurilor de consum (precum produsele alimentare și băuturile) și cea a ambalajelor din sticlă, hârtie, materiale plastice etc. se numără printre sectoarele în care economia circulară are cel mai mare potențial de îmbunătățire.

Din acest considerent, anul acesta a intrat în linie dreaptă implementarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) pentru ambalajele primare nereutilizabile pentru unele băuturi. Considerat cel mai important proiect de economie circulară al României de până acum, SGR va impulsiona piața de reciclare, cu impact direct asupra reducerii poluării cu deșeuri de ambalaje, dar și asupra furnizării de materie primă de calitate din plastic, sticlă și metal pentru producția de noi ambalaje sau în alte domenii.

SGR presupune plata, de către consumator, a unei garanții de 0,5 lei/ambalaj pentru băutura cumpărată și recuperarea acesteia, pe loc, în momentul în care returnează ambalajul la unul din punctele de returnare organizate de comercianți în cadrul sau în imediata vecinătate a magazinelor. Rambursarea garanției nu este condiționată de prezentarea bonului fiscal și, mai mult, cumpărătorul nu este obligat să returneze ambalajul în magazinul din care a cumpărat băutura, ci în orice magazin cu profil similar. Garanția se va aplica produselor precum bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, în ambalaje de unică folosință (nereutilizabile) din plastic, sticlă sau aluminiu, între 0,1 și 3 litri.

Provocările SGR

Mecanismul trebuie să devină funcțional la finalul lunii noiembrie 2023 și, în consecință, companiile vizate, respectiv producătorii, importatorii și comercianții de băuturi care activează pe piața locală sunt obligați ca, de la acea dată, să respecte o serie de cerințe impuse de legislația în vigoare.

Așadar, până la obținerea rezultatelor concrete, este necesar un efort de conformare din partea agenților economici vizați, pornind de la obligativitatea înrolării în sistemul organizat de administratorul SGR, înființat conform legislației în vigoare, care gestionează fluxul garanției de la producător/importator la consumatorul final și asigură finanțarea colectării și predarea spre reciclare a ambalajelor care fac obiectul SGR, continuând cu încheierea contractului cu administratorul și implementarea proceselor specifice sistemului și culminând cu organizarea și operaționalizarea de puncte de returnare a ambalajelor care intră sub incidența SGR.

La toate acestea se mai adaugă o serie de provocări financiare, fiscale și juridice legate de conformare, astfel că, începând de anul acesta, companiile din comerțul alimentar trebuie să se concentreze și pe aceste aspecte, dincolo de cele aflate în atenția lor în mod uzual.