Mecanisme de finanțare publică pentru combaterea efectelor economice ale pandemiei

Ceea ce părea o banală epidemie de gripă s-a dovedit a fi o pandemie care a afectat întreaga omenire din multiple perspective: sănătate publică, dezvoltare economică, relații sociale, educație, cultură, sport. Sub imperiul restricțiilor impuse prin măsurile de carantină, întreaga omenire a trebuit să își schimbe modul de a trăi. Dimensiunea efectelor nefaste asupra sănătății populației din diverse state ale lumii a fost extrem de variată, în funcție de raționalitatea măsurilor proiectate și - în egală măsură - de convergența dintre acțiunile statului și ale cetățenilor în implementarea respectivelor măsuri.

Efectele negative înregistrate în ceea ce privește starea economiei și mai ales cele rezultate din aplicarea măsurilor de carantină au cauzat prejudicii imense economiei globale, care a înregistrat un proces de descreștere accentuată. Multe din axiomele economice au fost repuse în discuție; criza a arătat că reziliența – capacitatea unei economii de a-și menține ritmul ascendent în perioade de turbulență - a devenit un atribut principal. Astfel, dependența țărilor de alte economii, atât la exporturi, cât și/mai ales la importuri, a arătat o reziliență precară chiar și pentru economii puternice.

Ca urmare, deși continuă să subziste o serie de abordări diferite în ceea ce privește soluția redresării economice, realitatea arată faptul că aceasta depinde de dimensiunea și de raționalitatea intervenției statelor. Evident, intervenția statelor depinde de capacitatea acestora de a interveni, respectiv de capacitatea instituțiilor relevante de a analiza și fundamenta cele mai eficace și eficiente soluții economice și mai ales de capacitatea bugetului național de a susține respectivele soluții. Privind la soluțiile implementate de către statele puternice ale lumii, este destul de ușor de remarcat o schimbare majoră în ceea ce privește stabilirea priorităților în alocarea resurselor bugetare: Germania, Franța, SUA au mobilizat resurse financiare extrem de consistente (mergând până la 30% și chiar peste din PIB) pentru sprijinirea economiei reale (a companiilor), pe de o parte, și pentru menținerea consumului, pe de altă parte.

În acest context, Comisia Europeană și-a modificat abordarea asupra măsurilor cu o componentă de ajutor de stat, astfel de instrumente beneficiind de o aprobare în cadrul unei proceduri accelerate, în baza Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat. Mai mult decât atât, această situație fără precedent a determinat evaluarea măsurilor în special din perspectiva efectului pe care acestea îl pot avea asupra remedierii unei perturbări grave a economiei unui stat membru.

Din punctul de vedere al structurării mijloacelor de intervenție, România s-a încadrat și a beneficiat de această abordare, promovând un set complex de măsuri precum prorogarea unor taxe și acordarea de facilități fiscale, finanțarea șomajului tehnic și a programului de muncă flexibil și, în special, definirea unor scheme de ajutor de stat. Schemele au fost orientate spre acoperirea necesarului de finanțare a companiilor atât pentru capitalul de lucru, cât și pentru investiții noi ori extinderi ale unor capacități existente. Dacă, din punct de vedere structural, schemele de ajutor de stat au fost definite rațional, intensitatea acestora s-a situat sub cea a tuturor statelor europene, ele reprezentând maximum 4,5% din Produsul Intern Brut (PIB), o parte din acestea fiind finanțate din fonduri europene.

Perspectiva pentru 2021 este însă diferită, având în vedere prognoza de redresare economică de peste 4% creștere a PIB-ului, susținută de programele de finanțare europeană, în principal prin Facilitatea de Redresare și Reziliență și Cadrul Multianual Financiar (Programele Operaționale pentru 2021-2027 însumând un ajutor financiar cumulat pentru România de aproape 80 de miliarde de euro).

Trebuie însă remarcat că tragerea acestor importante fonduri este condiționată de reforme menite să asigure un răspuns eficace pe fiecare sector de activitate economico-socială din partea statului membru al Uniunii Europene, precum și de alocarea resurselor financiare în proporție de cel puțin 57% pentru tranziție verde - adică orientare spre acele proiecte destinate să prevină și să combată efectele schimbărilor climatice - și respectiv pentru digitalizare, atât a companiilor, cât și a serviciilor publice oferite de administrația centrală și locală.

De capacitatea României de a materializa uriașele oportunități oferite de accesarea fondurilor europene depinde întregul proces de redresare economică și, pe cale de consecință, de creștere a bunăstării generale a populației.