“Toate-s vechi și nouă toate” sau despre noul Registru Național de Publicitate Mobiliară

Legea privind Registrul Național de Publicitate Mobiliară și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a fost promulgată pe 3 decembrie 2018. Legea va intra în vigoare în trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Titlul articolului sintetizează poate cel mai bine conținutul Legii, dar și modificările pe care aceasta le aduce în domeniul publicității mobiliare, întrucât, acest act normativ, spre deosebire de predecesorul său – Ordonanța de Guvern nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (denumită în cele ce urmează Ordonanța) – nu reprezintă o (r)evoluție[i] în domeniu, ci o uniformizare din punct de vedere formal.

Registrul Național de Publicitate Mobiliară versus AEGRM

La o primă vedere pare că vorbim despre un nou registru de publicitate, însă, în esență Registrul Național de Publicitate Mobiliară nu este decât Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) în haine noi. Legea definește Registrul ca reprezentând un „sistem naţional electronic de interes public, structurat pe persoane şi bunuri, de evidenţă a priorităţii în caz de executare silită, de publicitate a actelor şi operaţiunilor juridice prevăzute de lege”. Prin raportare la definiția AEGRM din Ordonanță[ii], observăm că trăsăturile esențiale – respectiv structura pe bunuri și persoane, precum și scopul pentru care a fost creat (sistem de evidență a priorității și de publicitate)  s-au păstrat și în cazul Registrului.

Din Expunerea de motive[iii] reiese că schimbarea denumirii a avut ca scop înlăturarea confuziei dintre AEGRM și arhiva electronică înființată prin Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică[iv]. În plan substanțial, după cum se arată în Expunerea de motive, scopul noii reglementări a fost acela de a lărgi sfera înregistrărilor care se pot face în Arhivă/Registru.

Legea cuprinde câteva modificări semnificative, inclusiv din perspectiva sferei operațiunilor juridice care se pot înscrie în Registru[v], dar și prin raportare la prevederile Codului civil și Codului de procedură civilă.

În primul rând, se precizează în mod expres că Registrul este un „registru public”. Această prevedere are relevanță mai ales prin raportare la prevederile Codului de procedură civilă, mai exact a art. 641, care prevede faptul că „Înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile şi condițiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenție contrară este nulă şi considerată astfel nescrisă”.

Tot prin raportare la prevederile Codului de procedură civilă, Legea consacră în mod expres opinia exprimată de Corpul Operatorilor AEGRM imediat după modificarea articolului mai sus citat din Codul de procedură civilă conform căreia se pot înscrie în Arhivă și „înscrisuri sub semnătură privată, cărora legea le condiționează eficiența de îndeplinirea acestei formalități de publicitate”[vi]. Astfel art. 4, alin. (1) și (3) din Lege prevăd în mod expres faptul că „(1) Înregistrarea (...) înscrisurilor sub semnătură privată care sunt titluri executorii în condiţiile legii, precum şi publicitatea actelor şi operaţiunilor juridice prevăzute de lege, se efectuează în Registru, care constituie un sistem de evidenţă a priorităţii ipotecilor mobiliare şi de publicitate, structurat pe persoane şi bunuri. (...) (3) Titlurile executorii constatate prin înscrisuri sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităţilor de publicitate îndeplinesc această condiţie prin înscrierea în Registru.”

Prevederile privind caracterul de titlu executoriu pentru înscrisurile sub semnătură privată, cuprinse în Codul de procedură civilă și  în Lege, sunt discutabile, în primul rând pentru că acestea sunt circulare și nu clarifică, ci dimpotrivă renasc divergențele de interpretare care au apărut imediat după intrarea în vigoare a modificărilor articolului 641, Codul de procedură civilă, respectiv la ce se referă sintagma „în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege” (i.e., dacă se referă la cazurile în care înregistrarea în registrele publice trebuie să se facă respectând regulile formale ale respectivului registru, înregistrarea în registrele de publicitate fiind obligatorie pentru toate înscrisurile sub semnătură privată cărora legea le conferă caracterul de titlu executoriu sau la faptul că cerința înregistrării în registrele publice ar trebui prevăzută în legea specială care reglementează caracterul de titlu executoriu a înscrisului sub semnătură privată[vii]).

Legea vorbește despre titlurile executorii constatate prin înscrisuri sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităților de publicitate. În contextul acestei reglementări apare întrebarea ce înțelegem prin sintagma „pentru care legea solicită realizarea formalităților de publicitate”. Este îndeplinită această condiție în virtutea prevederilor art. 641 din Codul de procedură civilă, aceste din urmă prevederi urmând a fi interpretate în sensul în care înregistrarea în registrele publice să se facă în condițiile legii, adică în conformitate cu legea care reglementează modalitatea efectuării formalităților de publicitate într-un anumit registru.

Astfel, o interpretare posibilă a acestor prevederi ar fi aceea că legiuitorul român a intenționat, prin intermediul Legii, să clarifice modificările pe care le-a implementat în anul 2017 în Codul de procedură civilă. Totuși, în contextul circularității prevederilor legale, precum și a formulării cuprinzătoare a acestora, clarificarea lor va veni, în final din jurisprudența instanțelor de judecată.

Suplimentar, Legea aduce modificări și prevederilor din Codul civil, deși nu există o prevedere expresă în acest sens, iar din Expunerea de motive aferentă proiectului de lege reiese că intenția inițiatorilor acestui proiect de lege a fost ca prevederile din Lege să aducă mai degrabă o clarificare a prevederilor art. 2393, Codul civil („rezolvarea dificultăților de aplicare a art. 2393 din Codul civil”[viii]), nu neapărat o modificare a acestuia.

Astfel, art. 3 din Lege prevede în mod expres că, în cazul ipotecii asupra autovehiculelor, chiar dacă este vorba despre o ipotecă pe universalități, autovehiculele vor trebui descrise în mod individual (art. 3, alin. (2) din Lege)[ix], iar dacă aceste bunuri sunt înstrăinate în cursul obișnuit al activității unei întreprinderi, ipoteca se va menține, derogând prin această prevedere de la art. 2393, C. civ.[x].

Prin această modificare legislativă se îngreunează activitatea de comercializare a autovehiculelor, în cazul în care astfel de bunuri sunt deja ipotecate în favoarea unui creditor al profesionistului vânzător, prin faptul că se impun noi formalități și (implicit) noi costuri în activitatea curentă a acestor profesioniști.

Profesioniștii care desfășoară astfel de activități va trebui să reglementeze pe cale contractuală ce se întâmplă cu ipoteca asupra autovehiculelor (în lipsa strămutării ope legis a ipotecii asupra prețului vânzării), mai ales în ipoteza în care cel care cumpără autovehiculul achită prețul vânzării prin intermediul unui credit, iar creditorul cumpărătorului va dori, la rândul său, o ipotecă de prim rang asupra autovehiculului al cărui preț îl finanțează.

Având în vedere această schimbare de paradigmă, profesionistul vânzător va fi nevoit să rezolve astfel de situații pe târâm contractual, printr-o convenție cu creditorul său pentru a reglementa stingerea ipotecii cu privire la bunul vândut, precum și obligația acestuia de a folosi sumele provenite dintr-o astfel de vânzare pentru a stinge parțial creditul obținut asupra prețului rezultat din vânzare, așa încât cumpărătorul să poată dobândi bunul liber de sarcini și să poată constitui ipoteca în favoarea propriului creditor.

Suplimentar, tot în ipoteza vânzării unui autovehicul ipotecat, în conformitatea cu Legea, vânzătorul este obligat să obțină o copie certificată a avizului de înscriere a ipotecii în Registru, emisă de către un operator/agent autorizat, sub sancțiunea plății de daune-interese.

Având în vedere modificările aduse de Lege, precum și posibilele consecințe ale acestora, practica în domeniu va decide dacă noul sistem este unul benefic sau dacă se va impune revenirea la regimul general, astfel cum este reglementat de Codul civil.

Noutăți privind procedura de efectuare a formalităților de publicitate

Articolul 2 din Lege introduce un nou tip de aviz, respectiv avizul de îndreptare a erorilor materiale din culpa operatorului/agentului. Existența unui astfel de aviz răspunde necesităților apărute în practică cu privire la situațiile unor erori materiale apărute din culpa operatorului/agentului, întrucât anterior apariției acestui tip de aviz, corectarea unor astfel de erori se făcea prin intermediul unui aviz modificator.

O modificare importantă adusă de Lege este cu privire înscrierea avizului de cesiune a creanței ipotecare, respectiv a avizului de cesiune a ipotecii cu privire la care Legea prevede faptul că aceste avize se vor înscrie doar la solicitarea cedentului. Ordonanța reglementa în mod expres și posibilitatea cesionarului de a înscrie astfel de avize, iar pentru a evita potențiale abuzuri (având în vedere faptul că operatorii/agenții nu aveau obligația de a verifica documentele care stau la baza înscrierii în Arhivă), Hotărârea de Guvern nr. 802/1999 privind aprobarea Regulamentului pentru aprobarea și funcționarea Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare (Regulamentul) prevedea o formalitate suplimentară în sarcina cesionarului – emiterea unei declarații pe proprie răspundere, în formă autentică, cu privire la cesiune[xi].

Ca urmare a modificărilor legislative, prevederea menționată mai sus din Regulament rămâne fără efecte, având în vedere că normele tranzitorii cuprinse în Lege statuează în mod expres că atât Regulamentul, cât și Ordinul Ministrului Justiției nr. 1808/2014 pentru aprobarea formularelor de avize de înscriere privind înregistrările efectuate în AEGRM, se vor aplica numai în măsura în care sunt compatibile cu Legea.

Având în vedere cerințele care existau anterior care permiteau și cesionarului să înscrie în Arhivă un aviz de cesiune a creanței ipotecare, se poate observa faptul că erau protejate atât interesele cedentului, prin faptul că cesionarul care dorea să înscrie o cesiune de creanță ipotecară era obligat să dea o declarație în formă autentică, cât și ale cesionarului, care avea posibilitatea de a asigura opozabilitatea cesiunii.

Câteva soluții în cazul unor cesiuni de creanță garantate cu ipotecă

În considerarea celor de mai sus, în practică, în cazul unor cesiuni de creanță garantate cu ipotecă, câteva posibile soluții ar fi: includerea în contract a obligației cedentului de a efectua formalitățile de publicitate aferente cesiunii, sub sancțiunea unor daune-interese sau emiterea de către cedent a unei împuterniciri în formă autentică prin care cesionarul (sau o persoană desemnată de acesta) este împuternicit să efectueze toate formalitățile de publicitate necesare.

Asemenea mecanisme sunt de natură a proteja cesionarul de un eventual cedent de rea-credință care transmite aceeași creanță garantată prin ipotecă către mai mulți cesionari subsecvenți, sprijinindu-l doar pe unul dintre aceștia să efectueze formalitățile de publicitate, având în vedere că art. 1583, alin. (2) din Codul civil, prevede faptul că în cazul unui concurs între cesionarii subsecvenți, va avea prioritate acela care și-a înscris primul dreptul în Registru.

Concluzii

Sistemul de publicitate prin intermediul Arhivei și-a dovedit fiabilitatea pe parcursul celor aproape 18 ani[xii] de când este operațional, iar noile modificări nu sunt de natură a afecta în mod substanțial principiile după care funcționează aceasta. Rămâne de văzut doar dacă noile modificări, mai ales după adoptarea actelor normative de punere în aplicare a Legii, răspund într-adevăr cerințelor practicii în această materie sau dacă se va dovedi adevărată premoniția prof. Rizoiu[xiii] în această materie și anume că „mai binele este dușmanul binelui”.

Un articol de Diana Elena Rotaru, avocat Reff și Asociații.

[i] Rizoiu, Radu – Publicitatea mobiliară prin Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, Revista Română de Drept Privat nr. 6/2013.

[ii] Art. 2, alin. (1) – „(...) constituie un sistem de evidenţă a priorităţii ipotecilor mobiliare şi de publicitate, structurat pe persoane şi bunuri.”.

[iii] Astfel cum a fost publicată la http://www.cdep.ro/proiecte/2017/400/90/3/em632.pdf (accesat la data de 07.06.2018).

[iv] Punctul 8 din Secțiunea a 2-a (Schimbări preconizate) din Expunerea de motive.

[v] Această intenție a legiuitorului reiese chiar din Expunerea de motive care însoțește proiectul de lege.

[vi] Comunicatul Corpului Operatorilor AEGRM este disponibil la http://www.corpuloperatorilor.ro/ (accesat la data de 08.06.2018).

[vii] În acest sens, a se vedea Evelina Oprina, Vasile Bozeșan – Analiza ultimelor modificări aduse în materia procedurii civile și a executării silite, în special, prin Legea nr. 17/2017, publicat pe juridice.ro si Marieta Avram, Cristian David Daniel Samoilă - Legea nr. 17/2017: o falsă alarmă în mediul bancar, publicat pe juridice.ro.

[viii] Secțiunea a 2-a din Expunerea de motive (Schimbări preconizate).

[ix] În doctrina aferentă art. 2391, C. civ., în Noul Cod Civil – Comentariu pe articole,  Coordonatori Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Editura C.H.Beck, 2012 – comentariu art. 2391 – se arată faptul că „în cazul ipotecii asupra universalităților, fie se va recurge la descrierea individuală a fiecărui bun, fie se va alege un alt criteriu care să cuprindă o descriere suficient de precisă în sensul textului din cod”.

[x] Art. 2393, alin. (1), C. civ. - Cel care achiziţionează un bun în cursul obişnuit al activităţii unei întreprinderi care înstrăinează bunuri de acelaşi fel dobândeşte bunul liber de ipotecile constituite de înstrăinător, chiar dacă ipoteca este perfectă, iar dobânditorul cunoaşte existenţa acesteia.

[xi] Art. 36 -  (5) În situaţia în care avizul de cesiune a creanţei garantate cu bunurile înscrise în arhivă ori avizul modificator prin care se înlocuieşte creditorul menţionat în avizul de garanţie iniţial cu un alt creditor este introdus în arhivă la solicitarea cesionarului, a noului creditor ori a reprezentantului acestora împuternicit prin procură autentică, solicitantul va anexa la formular o declaraţie pe propria răspundere, dată în faţa unui notar public de către noul creditor, prin care acesta ori, în cazul persoanei juridice, reprezentantul acesteia declară că datele cuprinse în formularul de aviz de garanţie completat se referă la transmiterea creanţei, realizată prin efectul legii ori în temeiul unui act juridic, încheiat în formă scrisă şi semnat de părţi la data emiterii declaraţiei, sau al unui fapt juridic. Declaraţia pe propria răspundere va trebui să cuprindă în mod detaliat date referitoare la temeiul juridic al transmiterii creanţei garantate, date ce vor fi menţionate şi în formularul de aviz de garanţie. Declaraţia pe propria răspundere va fi reţinută de operator/agent şi ataşată la formularul de aviz de garanţie. Operatorii au obligaţia de a comunica lunar Autorităţii de Supraveghere o situaţie cu înscrierile operate în arhivă, de tipul şi în condiţiile prevăzute de prezentul alineat.

[xii] Arhiva a devenit funcțională la sfârșitul anului 2000.

[xiii] Rizoiu, Radu – Conferința „Publicitatea mobiliară” organizată de Societatea de Științe Juridice în data de 10.11.2016.