Modificare de amploare în sistemul achizițiilor publice

Article

Modificare de amploare în sistemul achizițiilor publice

14 februarie 2020

În data de 12 februarie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 23/2020 („OUG nr. 23/2020”) pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice.

OUG nr. 23/2020 aduce modificări cu privire la mai multe acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, și anume Legea nr. 98/2016, Legea nr. 98/2016, Legea nr. 99/2016 Legea nr. 100/2016, Legea nr. 101/2016 și OUG 98/2017.

În primul rând, OUG nr. 23/2020 modifică Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, („Legea nr. 98/2016”), respectiv modifică art. 57 prin introducerea unui nou alin. (4) cu următorul cuprins: (4) Informațiile indicate de operatorii economici ca fiind confidențiale, inclusiv secrete tehnice sau comerciale și elementele confidențiale ale ofertelor, trebuie să fie însoțite de dovada care le conferă caracterul de confidențialitate, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1).

Totodată, în urma modificărilor promovate, autoritatea contractantă va exclude din procedura de atribuire orice operator economic despre care poate demonstra, prin orice mijloace adecvate, că și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat.

De asemenea, în cuprinsul art. 171 din Legea nr. 98/2016 au fost introduse două noi alineate, respectiv alin. (31) și (32) prin care se precizează că autoritatea contractantă va evalua măsurile luate de operatorii economici și dovedite în conformitate cu art. 171 alin. (3), ținând seama de gravitatea și circumstanțele particulare ale infracțiunii sau abaterii avute în vedere, iar în ipoteza în care măsurile sunt considerate insuficiente de către autoritatea contractantă, aceasta va transmite operatorului economic o expunere a motivelor care au condus la luarea deciziei de excludere din procedura de atribuire.

Modificări relevante au fost introduse și prin statuarea unor termene specifice în care autoritatea contractantă întocmește raportul procedurii, care să nu depășească:

·         60 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. a), b), e), g) și h);

·         20 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) și i);

·         100 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. c) și d).

Tot același articol a suferit modificări prin introducerea noilor alin. (4) și (5). Ca urmare a modificărilor, alin. (4) și (5) precizează că, prin excepție de la alin. (3), în cazuri temeinic justificate și cu aprobarea conducătorului autorității contractante, perioada se poate prelungi o singură dată—fără a depăși perioada de valabilitate a ofertei—aducându-se la cunoștința operatorilor economici implicați în procedură în termen de maximum două zile lucrătoare de la aprobarea de către conducătorul autorității contractante a deciziei de prelungire. În cazul dispunerii reevaluării ofertelor, autoritatea contractantă va reface raportul procedurii de atribuire într-un termen care nu poate depăși 20 de zile lucrătoare de la data comunicării deciziei.

Modificarea substanțială a contractului de achiziție publică este, conform reglementării, incidentă atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

a) modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire inițială, ar fi permis selecția altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată inițial sau ar fi atras și alți participanți la procedura de atribuire;

b) modificarea schimbă echilibrul economic al contractului de achiziție publică/acordului-cadru în favoarea contractantului într-un mod care nu a fost prevăzut în contractul de achiziție publică/acordul-cadru inițial;

c) modificarea extinde în mod considerabil obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru;

d) un nou contractant înlocuiește contractantul inițial, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) lit. d).

OUG nr. 23/2020 a modificat, de asemenea, și Legea nr. 99/2016 („Legea 99/2016”) privind achizițiile sectoriale, introducând o nouă definiție a serviciilor juridice care acum înglobează și servicii de certificare și autentificare a documentelor care sunt prestate de notari publici potrivit dispozițiilor legale.

Elementele privitoare la informațiile indicate de operatorii economici ca fiind confidențiale, au fost de asemenea reglementate în aceeași manieră cu Legea 98/2016, enunțată anterior.

Art. 180 din Legea nr. 99/2016 s-a modificat prin introducerea unui nou alin. (51) care este similar cu modificarea adusă prin alin. (71) din art. 167 din Legea nr. 98/2016. Art. 184 din Legea nr. 99/2016 s-a modificat prin introducerea unor noi alineate, respectiv alin. (31) și (32) care sunt similare cu modificările aduse prin alin. (31) și (32) din art. 171 din Legea nr. 98/2016, iar art. 227 alin. (3) a fost modificat prin introducerea unor termene specifice în care autoritatea contractantă stabilește oferta câștigătoare.

Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii („Legea nr. 100/2016”) a fost modificată prin înlocuirea sintagmei „entități/e/ii/le contractante” cu sintagma „autorități/e/ii/le/entitățile contractante” în numeroase prevederi ale acesteia.

Art. 86 alin. (2) din Legea nr. 100/2006 a fost modificat prin precizarea în mod expres că în sensul alin. (1) nu conferă autorității/entității contractante o libertate de alegere nelimitată.

În cuprinsul art. 87 au fost introduse două noi alineate și anume alin. (3) și (4) care prevăd că în situația de la art. 87 alin. (1), dacă criteriile de atribuire au fost publicate la momentul lansării anunțului de concesionare, iar autoritatea/entitatea contractantă publică un nou anunț de concesionare, cu respectarea termenelor minime menționate la art. 54 alin. (1), modificarea ordinii criteriilor de atribuire în situația prevăzută la alin. (1) nu conduce la discriminare.

Finalmente, prin intermediul OUG nr. 23/2020, Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor („Legea nr. 101/2016”) a suferit multiple modificări, în primul rând cu privire la art. 3 alin. (1) lit. a) care exclude noțiunea de achiziție directă în mod expres din definiția termenului de act al autorității contractante atunci când se face referire la orice act . . . în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire.

Art. 4 alin. (5) a fost modificat prin introducerea termenului de taxă judiciară de timbru în loc de taxă de timbru.

Alin. (2) și (3) din art. 16 sunt și acestea modificate. Modificarea din alin. (2) constă în eliminarea sintagmei fără acele informații pe care operatorul economic le precizează ca fiind confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, iar modificarea din alin. (3) prevede acum în mod expres că autoritatea contractantă are obligația de a comunica contestația și celorlalți operatori economici interesați/implicați în procedură, în termen de o zi lucrătoare de la data primirii acesteia, prin orice mijloc de comunicare prevăzut de legislația privind achizițiile publice, legislația privind achizițiile sectoriale sau legislația privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz.

Art. 24 alin. (1) se modifică și prevede că termenul de soluționare pe fond al contentației, este de 15 zile lucrătoare de la data primirii, în condițiile art. 18 alin. (2), a dosarului achiziției publice, al achiziției sectoriale sau al concesiunii, respectiv în termen de 10 zile lucrătoare (in loc de 5 zile) în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.

O modificare importantă a intervenit în cuprinsul art. 50 alin. (2) care acum prevede că în termen de o zi lucrătoare de la primirea contestației, autoritatea contractantă are obligația să o publice în SEAP. De asemenea, în cuprinsul aceluiași art. 50 s-a introdus un nou alin. (21) care conține prevederi specifice pentru procedurile de atribuire a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP.

Art. 51 alin. (3) a fost modificat prin prevederea în mod expres că termenul de 10 zile prevăzut este un termen de 10 zile lucrătoare.

OUG nr. 23/2020 introduce și un nou art. 52 care prevede că:

(1) Contestația introdusă la instanța judecătorească competentă se taxează conform prevederilor art. 56 alin. (1) și/sau (2), după caz.

(2) Recursul formulat împotriva hotărârii de soluționare a contestației se taxează cu 50% din taxa prevăzută la art. 56 alin. (1) și/sau (2), după caz.

(3) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru prevăzută la alin. (2) recursurile formulate de autoritățile contractante.

(4) Prevederile art. 56 alin. (5) sunt aplicabile în mod corespunzător.

Art. 56 a fost și acesta modificat de OUG nr. 23/2020. Alin. (1) prevede, după modificare, că cererile introduse la instanțele judecătorești potrivit prevederilor prezentului capitol se taxează cu 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai mult de 100.000.000 lei, fără a mai distinge între pragul valoric de până la 100.000.000 lei inclusiv și peste 100.000.000 lei. Alin. (2) prevede că taxele de timbru se raportează la valoarea estimată a fiecărui lot contestat, iar în cazul unei proceduri de atribuire a acordului-cadru, cuantumul taxei judiciare se raportează la dublul valorii estimate a celui mai mare contract subsecvent ce se intenționează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv.

De asemenea, în cadrul art. 56 au fost introduse două noi alineate, respectiv alin. (3) și (4) care prevăd următoarele:

(3) Recursul/apelul se taxează cu 50% din taxa prevăzută la alin. (1) și/sau alin. (2), după caz.

(4) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru prevăzută la alin. (1) și/sau alin. (2) recursurile formulate de autoritățile contractante.

Art. 612 care prevedea că este scutită de taxă judiciară de timbru contestația formulată în condițiile art. 49, este acum abrogat.

În final, este introdus un nou art. 681 care prevede că nerespectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 101/2016 ori a dispozițiilor cuprinse în aceasta, privind soluțiile ori măsurile ce pot fi dispuse de instanță, constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii.

Un alt act normativ care este modificat de OUG nr. 23/2020 este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante a procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii („OUG nr. 98/2017”).

OUG nr. 23/2020 modifică art. 4 alin. (2) care prevede în continuare că termenele necesare Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (“ANAP”) în vederea efectuării controlului ex ante potrivit prezentei ordonanțe de urgență (OUG nr. 98/2017) și normelor metodologice aferente cu privire la emiterea avizului conform final, precum și pentru derularea procedurii de conciliere, nu sunt incluse în termenele prevăzute pentru întocmirea raportului procedurii de către autoritățile contractante potrivit Legii nr. 98/2016, Legii nr. 99/2016 și Legii nr. 100/2016.

Art. 5 alin. (2) este și el modificat și prevede în noua formă că, controlul ex ante exercitat de ANAP potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență vizează verificarea conformității cu dispozițiile legale aplicabile în domeniul achizițiilor publice/sectoriale/concesiuni, din punctul de vedere al regularității și calității, pe bază de liste de verificare.

De asemenea, în cuprinsul art. 12 alin. (1) fost introdus o nouă lit. e) care prevede următoarele: concluziile finale ale comisiei de evaluare privind analiza neconformităților constatate si neremediate din Avizele conform condiționate, anterior emise de ANAP.

Au intervenit modificări și în art. 18 alin. (3) lit. a) și b) cu privire la termenele prevăzute de acestea. Astfel, termenul de 10-20 de zile lucrătoare prevăzut la lit. a) a fost redus la un termen de 10-15 zile lucrătoare, iar termenul de 8-15 zile lucrătoare de la lit. b) a fost redus la un termen de 5-10 zile lucrătoare.

În final, contravenția prevăzută la art. 26 alin. (1) lit. a) privind încălcarea prevederilor art. 8 a fost abrogată.

Did you find this useful?